duminică, 20 mai 2012

poezia initiatica "Leoaica tinara, iubirea" de Nichita Stanescu

Nichita Stanescu
Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

Inima, accesata cu cheia potrivita, determina ca totul imprejurul meu sa fie inceputul unei imensitati, infinitati de unde concentrice.

Punctul de pornire este picatura de iubire,  care ajunsa in oceanul universal vibrational schimba complet peisajul prin care imi percep propria fiinta.

Dupa explozia si expansiunea iubirii din inima, moleculele de apa tasnesc precum apa dintr-o fantana. Simturile se contopesc: vaz, auz, pipait, miros, si se intilnesc sus, linga curcubeu, in vibratiile cantecelor ciocarliilor....

La revenirea in eul transformat, vechea minte devine un desert, ca dupa o explozie nucleara, cind totul se reintoarce la firul de nisip...
In acest desert stralucitor, unduirile viclene ale mintii isi asteapta randul unei noi exprimari.

Totul este in miscare, totul este o transformare
Iubirea e triumfatoare si a tot transformatoare.
Este energia latenta, in acelasi balansoar cu energia miscarii.


   Love make all the nature turn around,the being becomes the source of concentric vibrations, the water bears those waves, further and further  ; the ALL SEEING being(the Self/the heart) becomes the fountain, becomes the rainbow, and the hearing blends up with the colors, up in the sky, while the lark already reached the sun light <3; Later, back to the physical body, the senses are transformed. the boundaries are completely changed... The golden shiny desert of the"everything" is the place where the seeds of a new wave and pulse are planted again and again... Everything transforms ; the explosion brings up the desert, the multitude of sand grains...The metaphors and their possible meanings may continue  for such an initiatic poem...

By CataRu2000  <3

duminică, 22 aprilie 2012

http://www.youtube.com/watch?v=wbQSAdU4Qb4

you are the song of a lark in her runway to the light

you are the edelweiss struggling to come out from the rocks  of the mountain.... in the search of the sun rays and the mountain dew

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Theremin

Have you ever seen a theremin?

http://en.wikipedia.org/wiki/Theremin

It is an electronic musical instrument

I think that orchestra is the theremin of the conductor :)...

Orchestra sounds at the gestures of the conductor, similar to the way theremin player changes the pitch and volume of the sound by hand movements in the electro-magnetic field produced between the two antennas of the theremin..


Ethereal music

http://www.youtube.com/watch?v=w5qf9O6c20o

joi, 29 martie 2012

tot ce te inconjoara e reflectarea interiorului tau :)! <3

vineri, 27 ianuarie 2012

come to my dream...
vino in viziunea mea...

marți, 24 ianuarie 2012

Traim sa vedem reactia celorlalti la actiunile proprii, actiunile de a vraji si de a incinta cu propria prezenta? Nu. Chiar daca aceasta interactiune ne face sa ne simtim folositori in viata asta. Dar poate ca nu "trebuie" sa fiu folositor nimanui. Ci doar Sa FIU!. ...

Inima

Iubirea

Prietenia

Comunicarea

Viata

ca sa fiu animal sociabil, "trebuie" sa aplic regulile nescrise ....

Uite ca aleg sa nu aplic regulile sau comportamentul altora. Pentru ca fiecare vede simte traieste in mod personal,...

Ma revolt?
 Contra cui?




luni, 10 octombrie 2011

"Mr.Nobody" - 2009

efectul fluture ...

superstitia porumbelului

teoria eleasticului

UN film despre timp.

cu Ivry Gitlis

cu Ivry Gitlis
Sweden 2009

Critic, deci exist!(cu "gz", va rog).... Iubesc, deci traiesc!

Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!

Ma iubesc pe mine?

Sau prefer sa ii ajut pe ceilalti, astfel incat sa nu mai am timp de mine, de viata mea sufleteasca...

Am planuri? De ce as avea? pentru ca fiecare are, isi face niste scopuri in viata, prevede ceva pentru propria viata, pas cu pas. De ce mi-ar trebui un program?
Ca sa nu lincezesc....

plecarea din constanta

plecarea din constanta
din tren